Tristețe și bucurie în viața girafelor
Prea mare pentru vârsta ei, Girafa a fost numită astfel de mama ei recent decedată. Are nouă ani și trăiește împreună cu tatăl ei, un actor rămas fără slujbă. Din cauza lipsei de bani, sunt obligați să renunțe la abonamentul tv. Cum Girafa nu mai poate urmări Discovery Channel, decide să pornească alături de Judy Garland, ursulețul ei de pluș, într-o călătorie inițiatică prin Lisabona, în încercarea de a face rost de suma care i-ar asigura accesul la tv pentru toată viața. Cu un discurs teatral eclectic și ludic, care îmbină elemente de basm, documentar, prezentare școlară și parodie, „Tristețe și bucurie în viața girafelor” este o poveste despre pierdere, crize economice și sociale, tratată cu umor, ironie și candoare, din perspectiva relației dintre o fetiță și tatăl ei, pentru care fantezia și realitatea coexistă armonios, iar teatrul devine un instrument de (auto)vindecare. Prin filtrul curiozității inocente, piesa dovedește că adulții au multe de învățat din felul în care copiii percep tensiunile lumii contemporane.
Durata: 2h
Pagina teatrului: https://tam.md/tristete-si-bucurie-in-viata-girafelor/
Distribuție
| Girafa | Diana Boșcov |
|---|---|
| Bărbatul care mi-e tată | Grigore Bechet |
| Judy Garland | Victor Untilă |
| Vocea femeii care mi-a fost mama | Elena Frunze Hatman |
Echipa
| Traducere | Ana Maria Mihăilescu |
|---|---|
| Regie | Edda Coza și Dan Coza |
| Coregrafie și mișcare scenică | Mariana Gavriciuc |
| Decor | Andreea Tecla |
| Costume | Maria Ștefănescu |
| Sound design și muzică | Adrian Piciorea |
| Graphic design | Karla Broșteanu |
| Documentare | Daria Ancuța |
Vizionat la data
-