Rostopasca
Rostopasca este un proiect cultural dedicat recuperării și recontextualizării unuia dintre cele mai relevante grupuri artistice postcomuniste din România. Activ în anii ’90, grupul Rostopasca a funcționat ca un nucleu experimental și solidar, într-o perioadă de tranziție și efervescență culturală. La sfârșitul anilor ’90, situația artelor vizuale în România era cam următoarea: o parte dintre artiști erau tradiționaliști, mai cu Dumnezeu și cu credința, cealaltă parte erau cu New Media și computere. Și unii, și alții erau, evident, cât se poate de serioși. Ei, și la acel moment apare de nicăieri – adică de fapt din atelierele UNARTE – grupul Rostopasca: o gașcă de tineri dilii și haioși, care nu se luau nici pe ei, nici arta lor prea în serios: pictează pe cartoane, fac performance-uri complet trăsnite – și totodată au un succes uriaș și ajung dintr-un atelier amărât de pe Vespasian la New York și la Bienala de la Veneția. Ei, spectacolul ăsta e despre ei: Angela Bontaș, Alina Buga, Nicolae Comănescu, Dumitru Gorzo și Alina Pențac. Și despre ăia 3 ani și ceva în care au rupt gura târgului cum n-o mai rupsese nimeni până atunci și au dat peste cap modul în care se făcuse artă până atunci în România.
Durata: 1h 20 min
Pagina teatrului: https://www.asociatiahearth.ro/event-details/rostopasca-5
Distribuție
| Răzvan Ionescu |
|---|
| Vlad Pânzaru |
| Cristian Robe |
| Costin Stăncioi |
| Mara Tătar |
| Georgiana Tițoiu |
Echipa
| Text | Alex Tocilecu |
|---|---|
| Regie | Monica Stoica |
| Scenografie | Alina Pențac |
| Muzica originală | Adrian Piciorea, Robert Găgeată, David Luncă, Damian Gerard, Robert Anton |
| Coregrafie | Tamara Găgeatu |
| Lighting design | Dani Buglea |
| Afiș | Maic Calotă |
Vizionat la data
- 24 ianuarie 2026
- 13 februarie 2026