O haită de sfinți
Un spectacol despre greșeli de neimaginat, dar și despre puterea salvatoare a confesiunii.Singur, față în față cu lumea, față în față cu neantul, un om își spune povestea. Și-n ochii lui, în gesturile lui, se ascunde o tragedie cumplită. O tragedie ca un păcat originar, pe care o purtăm cu noi de la începuturile lumii.Universul din O haită de sfinți e bolnav. E negru. E fascinat de autodistrugere. Într-o lume aflată într-una dintre cele mai grave crize ale modernității, povestea celor patru oameni din piesa O haită de sfinți, cu titlul original Bash, a lui Neil LaBute se dezvăluie într-o lumină fascinantă. Trei povești, trei destine, trei tragedii. Oameni aflați la o răscruce a propriilor vieți privesc înapoi și dezvăluie… crime. Crime care li s-au săpat în conștiințe și care-i împiedică să meargă mai departe. Crime pe care le poartă cu ei ca pe o povară cumplită, într-o lume măcinată de ipocrizie și înecată în consumerism. Un bărbat care-și ucide fetița, un cuplu care-și începe călătoria prin viață cu o moarte, o fată care, ca o Medee rătăcită în secolul 21, omoară ca să se răzbune pe bărbatul pe care l-a iubit.O poveste puternică, despre forța vieții și a morții, despre păcate pe care le purtăm cu noi, despre o societate în derivă, în care e din ce în ce mai greu să-ți găsești locul… Data premierei: 15 octombrie 2021
Durata: 2h 5 min (fără pauză)
Pagina teatrului: https://nottara.ro/spectacol/o-haita-de-sfinti/
Distribuție
| Sue | Laura Vasiliu |
|---|---|
| John | Dan Bordeianu |
| Femeia | Cerasela Iosifescu/Luminița Erga |
| Tânărul | Șerban Gomoi |
Echipa
| Regia : | Vlad Zamfirescu |
|---|---|
| Sufleur: | Simona Bușoiu |
| Traducerea: | Vlad Massaci și Mihaela Sârbu |
| Scenografia: | Ștefan Caragiu |
| Regizor tehnic: | Dragoș Moloiu |
| Asistența de regie: | Cristina Neacșu |
Vizionat la data
- 06 martie 2025